Atelier de sarmale, în familie - 13-15 noiembrie
Înainte să vină sărbătorile, ne adunăm în bucătărie, ca în gospodăriile de munte de altădată, și facem sarmale de la zero.
Pregătim varza, facem umplutura, rulăm cu răbdare și așezăm sarmalele în oală, după toate regulile bucătăriei noastre. Copiii participă și ei — amestecă, împăturesc și își pregătesc, împreună cu părinții, sarmale delicioase.
Ce facem în weekend
Atelier de sarmale în familie
De la frunza de varză până la ultima sarma așezată în oală. Noi venim cu ingredientele și rețeta, voi cu mâinile pregătite de treabă.
Vizităm ferma Potcoava
Facem cunoștință cu caprele, caii, poneii și măgărușii și vedem ce mai e de făcut prin gospodărie înainte de iarnă.
Plimbare cu trăsurica trasă de ponei pentru cei mici
Foc de tabără și gogoși calde
Pentru că o zi de noiembrie la munte se termină mult mai bine lângă foc.
Timp fără program
Pentru plimbări prin pădure, stat la povești, jocuri și cafea băută fără să vă grăbească nimeni.
Și plecați acasă cu propria caserolă de sarmale.
Pachetul include:
• 2 nopți de cazare
• pensiune completă
• atelierul de sarmale și toate ingredientele
• caserola de sarmale pregătită de familia voastră, pentru acasă
• vizită la fermă
• plimbare cu trăsurica trasă de ponei pentru copii
• foc de tabără cu gogoși calde
Copiii 0-17 ani sunt oaspeții noștri — pachetul este gratuit pentru copii.
Echitația nu este inclusă și poate fi rezervată separat, în limita locurilor disponibile.
Tarif: 2.500 lei/familie / 2 nopți
Nu trebuie să știți să gătiți. Ne ocupăm noi de rețetă și de secrete. Voi veniți doar cu poftă — de sarmale și de un weekend la munte.